Recunosc că am un pic de scepticism cu privire la descrierile de genul celei de mai sus. Vorbesc, desigur, despre vedetele muzicii religioase mega-stream-uite prin cercurile evanghelice, care înainte să își desfășoare activitatea în cadrul și sub eticheta creștinătății, și-o desfășurau în mediile seculare. Număr pe degetele de la o mână câteva și de pe la noi din țară.
Aș sugera un titlu mai onest, deși fără să generalizez: odată pe scenele lumii… acum pe scenele bisericilor.
Până la urmă, ce s-a schimbat? Ce au pierdut, și ce au câștigat? Modelele de genul sunt prezentate ca niște idealuri ale sacrificiului, chiar ca niște martiri, care au renunțat la lume pentru Hristos. Dubiul meu e că există șanse mari ca aceștia să nu fi renunțat la nimic de fapt. Repet întrebarea: ce au pierdut? Aveau faimă… o au și acum. Aveau scena… o au și acum. Aveau public… îl au și acum. Ce-i drept, un public mai limitat, dar nu aș fi foarte reducționist din punctul ăsta de vedere. Mai ales că, dacă stăm să analizăm puțin muzica pe care o cântă, sunt șanse bunicele ca o mare parte din fanii lor seculari să nu-i fi hulit încă pentru creștinarea lor, ci să îi urmeze încă, să-i aibă pe repeat în mașină, fără să fie afectați de „noul” mesaj, în aceleași armonii melancolice ca înainte, cu excepția câte unui „Isus” scăpat pe ici colo.
Oamenii ăștia îmi inspiră orice altă imagine, mai puțin aceea a martiriului și al sacrificiului pentru Hristos. Ăștia sunt martirii pe care îi adorăm astăzi? Îi compar un pic cu martirii biblici și cu cei din primele secole. În lumea evanghelică de azi ai aproape la fel de multe oferte în ce privește faima, abonații, și chiar și banii. Nu e ca și cum, gata, mi-am transferat activitatea la pocăiți, sacul și cenușa îmi sunt asigurate. Din contră. Dacă ai fost un cântăreț mediocru în mediul secular, ai șanse mari să fii unul de top în mediul evanghelic, deoarece știm cu toții pe la ce nivel se învârte grosul de talent pe scenele pocăiților, în contrast cu lumea. E o manevră de business a unuia cu IQ peste medie: find your best target market.
M-am săturat sincer de astfel de podcasturi și emisiuni preamărind indivizi care tot ce au făcut a fost să-și schimbe podiumul. Aștept să văd cândva un exemplu care înainte era în topul piețelor seculare, adulat de mase de păgâni, și care, părăsind scena și luminile reflectoarelor, e găsit azi slujind la paturile bolnavilor, vestind Evanghelia în locuri ostile, sau chiar slujind într-un loc neatins de lumina reflectorului, pe ultimul rând în biserică, sau în afara zidurilor, între hiene și lupi. Aș fi curios ce ar avea de spus Ioan Botezătorul, Ștefan, Pavel, Policarp, Ciprian, Ignațiu, Tyndale sau Bonhoeffer dacă ar vedea ce a ajuns martirajul în secolul XXI, privind surghiunul acestor eroi care au înainte sute de oi legănându-se în extaz, gata să le sărute picioarele, și patru milioane de vizionări pe YouTube, pe când cei dintâi au simțit pe creștet suflarea plină de groază a lupilor în timp ce îndurau chinuri nepământești în cele mai întunecate cotloane ale lumii.
Nu zic că trebuie să fii și tu ars pe rug. Și nu zic că e rău să cânți în biserici dacă înainte cântai în baruri. Dar nu o numi sacrificiu, jertfă sau martiraj. Nu ești un martir. Ai schimbat doar scena.
Și la fel cum sensul unor cuvinte profunde precum „misiune” sau „colind” a fost sluțit și deformat (astăzi numim un city-break cu corul într-o altă biserică „misiune” și hoinăritul prin casele pocăiților până la 4 noaptea „colind”), și sensul cuvintelor „sacrificiu” și „martiraj” se șterge încet încet. Să ne rugăm pentru slujitori gata să facă sacrificii în adevăratul sens al cuvântului.
„Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea.” (Ioan 15:19)
Alexandru Rotariu 