creștinism
-
În acest eseu îmi propun să abordez problema pedepsei cu moartea, anume uciderea unui om în paradigma unei justiții retributive. Teza centrală e că pedeapsa capitală nu e nimic mai mult decât o rămășiță a unui imaginar juridic învechit, menținută în viață prin inerție morală (în cazul acceptanților pasivi) și reflexe tribale (în cazul celor
-
Articolul ăsta nu e nimic mai mult decât simplă datorie cetățenească. N-am mai scris niciodată mai mult de un paragraf, hai două, despre politică, și probabil că asta o să fie prima și ultima oară cu astfel de proporții. Nu sunt politician, nici nu-mi propun. Dar dat fiind că am purtat mult prea multe discuții
-
Și… a venit vara. Cumva, vara cerne la grămadă valori, consecvențe, lealități și priorități, le cerne în ce alt loc mai nimerit, aclamat și huiduit la unison, eden și gheenă în superpoziție; în ce alt loc deci, decât… litoralul? Că ce alt loc se pricepe mai bine la cernut valori evanghelice decât nisipul pe care
-
Ca o făptură muritoare ce sunt, nu pricep moartea. Nu în sensul că nu îi pot cuprinde însemnătatea, cunosc însemnătatea ei deplin; am văzut-o și am plâns mult din pricina ei. Dar a îi cunoaște însemnătatea nu e tot una cu a o cunoaște pe Ea însăși. Deși am privit trupuri neînsuflețite, le-am simțit departe,
-
Nu mă mișcă, Dumnezeul meu, ca să Te iubesc Paradisul ce mi l-ai făgăduit; nu mă mișcă nici Iadul atât de temut ca să încetez să Te ofensez. Tu mă miști, Doamne. Mișcă-mă să Te văd pironit pe o cruce și batjocorit; mișcă-mă să-Ți văd trupul atât de rănit, mișcă-mă prin ocările și moartea Ta.
Alexandru Rotariu 