Serie: Deus Absconditus
-
Ploua. Mă determinasem să umblu pe jos până pe Strădeștilor 7 în după-amiaza aceea. „Nu ai putut da drumul la ploaie în oricare altă după-amiază? Trebuia acum, așa-i? Sigur.” Așa că am ieșit în hol să mă încalț. Am fost martor cu băgare de seamă la tocirea multora dintre perechile mele de pantofi, dintre toate
-
Deci Dumnezeu e dragoste. Și a fost dragoste când Goebbels a dat startul nopții de cristal. „…în măsura în care acestea (demonstrațiile, Gestapo: „most extreme measures”) izbucnesc spontan, ele nu trebuie împiedicate.” Și în tabloul tuturor celor (cel puțin) 90 de evrei uciși, împreună cu alți 30,000 transportați ca vitele în Dachau, Buchenwald, și Sachsenhausen,
-
Ca o făptură muritoare ce sunt, nu pricep moartea. Nu în sensul că nu îi pot cuprinde însemnătatea, cunosc însemnătatea ei deplin; am văzut-o și am plâns mult din pricina ei. Dar a îi cunoaște însemnătatea nu e tot una cu a o cunoaște pe Ea însăși. Deși am privit trupuri neînsuflețite, le-am simțit departe,
-
Și dacă totuși Dumnezeu nu există?– Ce diferență ar face?, șoptește ea. Dacă există, probabil doarme. Știi, se zice că timpul de acolo trece mai încet decât aici. Dacă s-a pus la somn… probabil e un somn scurt de amiază, de un sfert de oră.– Sau poate se ascunde.Nu îi răspunde. Ea șoptește din nou:–
-
Nu mă mișcă, Dumnezeul meu, ca să Te iubesc Paradisul ce mi l-ai făgăduit; nu mă mișcă nici Iadul atât de temut ca să încetez să Te ofensez. Tu mă miști, Doamne. Mișcă-mă să Te văd pironit pe o cruce și batjocorit; mișcă-mă să-Ți văd trupul atât de rănit, mișcă-mă prin ocările și moartea Ta.
Alexandru Rotariu 