Carte: Amăgirea bisericii verticale

De azi, cartea mea, Amăgirea bisericii verticale, e disponibilă pentru comandă.

Controversa actuală din mediile evanghelice în jurul „închinării contemporane” este, în mare parte, o dezbatere despre forme (stil muzical, atmosferă, structura programului, liturghie low- vs high-church etc.). Însă orice dezbatere despre formă presupune deja o anumită înțelegere a fondului.

Cartea mea pornește tocmai de aici, anume de la o întrebare mai fundamentală:

Ce presupunem, de fapt, că se întâmplă în adunarea laolaltă a credincioșilor?

Felul în care răspundem la această întrebare determină modul în care este înțeleasă și trăită adunarea bisericii.

Dacă adunarea este înțeleasă drept locul „intrării în prezența lui Dumnezeu”, într-un „locaș sfânt” (casa Domnului), în cadrul unui „serviciu divin” întocmit special pentru această experiență, atunci întregul model, indiferent de stil, va fi construit în jurul acestei așteptări.

Teza cărții este că tocmai această premisă trebuie reevaluată, deoarece nu izvorăște din eclesiologia Noului Testament, ci dintr-o continuitate hermeneutică tacită (și eronată) cu tiparul sanctuarului Vechiului Legământ.

Cu alte cuvinte, ceea ce pare a fi o dezbatere despre stil ascunde, în realitate, o problemă mult mai adâncă: chipul în care este înțeleasă relația dintre Vechiul și Noul Legământ și, implicit, natura adunării creștine.

În acest sens, dezbaterea contemporană riscă să fie, în mare măsură, greșit poziționată; de aceea caut să mut discuția acolo unde ar trebui ea să înceapă: anume la nivelul fundamentului teologic.

Mai precis:

  • la modul în care Scriptura descrie prezența lui Dumnezeu în cele două legăminte
  • la felul în care această diferență ar trebui să modeleze înțelegerea adunării
  • și la implicațiile practice care decurg din aceasta pentru viața bisericii

Cartea se adresează, în mod special:

  • credincioșilor preocupați de claritatea doctrinară a vieții bisericii
  • slujitorilor și liderilor care modelează adunarea locală
  • celor care simt tensiunea dintre practica actuală și textul Scripturii, dar nu au găsit încă un cadru coerent de analiză

Mulțumesc editurii Corpus Reformatorum pentru încredere și colaborare în publicarea acestei lucrări.

Pentru cei interesați, cartea poate fi comandată aici:

https://www.mostenirea-baptista.ro/product/amagirea-bisericii-verticale-alexandru-rotariu/

Leave a comment