Alexandru Rotariu

Cred că mișcarea evanghelică din România ar ajunge mult mai departe dacă s-ar angaja în dialog onest cu chestiunile modernității, în loc să își astupe urechile și să o ia la fugă. Nu generalizez, dar generalizez.

Până la urmă, da, ăsta e scheletul: refuz să iau în considerare (să plec urechea la) orice vine împotriva încredințărilor mele. Am cunoscut pe cineva care își astupa urechile (la propriu) de fiecare dată când îi contestam convingerile. O luam ca pe un compliment, nu?

Creștinismul trebuie să fie progresist într-o anume măsură, că nu-i progresul satana, și nici castraveții murați divinitatea. Adevărul e același, acolo hai cu conservarea till the end, dar abordările își schimbă pielea, precum apa în funcție de urcior.

Cu condiția să rămână apă.

Știința evoluează, filosofia evoluează, iar noi trebuie să fim totdeauna gata să răspundem oricui ne cere socoteală. Să ne facem iudei cu iudeii, ca să câștigăm pe iudei, să ne facem ca și cum am fi fără Lege cu cei fără Lege, ca să îi câștigăm și pe ei.

Să ne facem tuturor totul, ca să mântuim pe unii din ei. Nu adaptând și sluțind Mesajul, ci adaptându-ne abordările și modalitățile de dialog.

Că nu putem tampona cu matrițe preistorice chintesențe scornite ieri.

Orice ar fi, Adevărul se apără în final pe sine și biruie strălucitor orice chintesență i-ar sări la gât, numai noi să nu ne temem de fantasme.

Da, El, Adevărul, nu evoluează, e neîncetat, perpetuu și inalterabil, și e bine că-i așa, dar noi, cel puțin aici jos, nu suntem nici perpetui și nici inalterabili. E vorba, dacă nu de altceva, măcar de smerenie. Nu știi Tot, și n-ai să știi mai mult decât o bucățică infimă din acest Tot, cât timp ești aici, jos.

Dacă ești sigur de ceea ce crezi, n-ar trebui să-ți fie frică să dialoghezi cu idei adverse. Da, fii pe poziție în convingeri, dar lasă loc de bună-ziua. Fii pregătit să aperi tot ce afirmi că crezi, nu bagaje genetice, tradiții sau emoții, deși nu-s rele nicicare din astea. Dar adevărul proclamat solicită un raționament solid, cel puțin în chestiunile în care poate exista unul, raționament a cărui absență solicită, la rândul ei, tăcerea și punerea cu burta pe carte.

Nu se cheamă altcumva decât cenzură atunci când iese o carte despre universalism sau despre pământul bătrân, și hop, se activează o duzină de elite să își avertizeze turmele să își însemne cu fier roșu și cartea, și autorul, și editura.

„Hai să-ți explic de ce un pământ bătrân e compatibil cu creștinismul, sau de ce contradicțiile din Biblie nu periclitează Evanghelia.” Nici să nu îndrăznești: (cum zicea un anume Alexandru Pârgaru) „piei tovarășe Cornel, pfu, ucigă-l sfânta cruce a lui Isus Cristos”. Că noi știm că pământu e plat, și că traducerea Cornilescu e unsă cu ulei din al 9-lea cer, că așa știm de când ne-am născut și nu există altceva și basta.

Nu zic prin asta că susțin ideile de mai sus, ci doar că, în concluzie, ar fi spre (mai) bine să nu mai fugim ca bezmeticii de întrebările și ideile grele, ci să le confruntăm, iar dacă ne conving prin adevăr, aleluia. Dacă ne întăresc și mai tare vechile convingeri, din nou, aleluia.

„Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32)