Alexandru Rotariu

Am hotărât zilele trecute să scriu despre un viciu despre care am văzut foarte rar să se scrie, ca despre orice alt păcat respectabil de altfel, despre o problemă care roade ca o necroză mințile și inimile tinerilor (dar nu numai) din societatea de azi, și mai rău de atât, din Biserica de azi. E vorba de ceea ce îmi place să numesc „cerșetoria de atenție”, un fenomen de proporții, multifațetat, incubator al demonilor narcisismului, născător al adulterului emoțional, păcate respectabile și respectate în mai toate cercurile, atât laice cât și evanghelice. Vreau să încep cu o întrebare.

„De ce?”

Faimoasa interogație teleologică, întrebarea nelipsită de pe buzele copilului de 4 ani, dar și de pe ale cercetătorului îmbătrânit de zile, un simbol al curiozității și al discernământului: „de ce?” E o întrebare pe care o pun tot mai des celor cu care interacționez, în primul rând mie, deoarece cu mine interacționez cel mai des, apoi lui Dumnezeu, iar în cele din urmă celor din jur.

Aceeași întrebare vreau să și-o adreseze fiecare cititor al acestui text azi, și nu doar azi, ci în fiecare zi, în fiecare moment. Iată întrebarea:

De ce faci ceea ce faci?

Nevoia de atenție și de apreciere, mai precis nevoia de validare socială e una din nevoile psihologice fundamentale ale ființei umane, și nu o spun eu, deoarece nu am nicio diplomă în psihologie, ci citez sumar ceea ce doctorii și cărțile spun de veacuri. Și ca orice nevoie, și aceasta poate fi transformată în adicție, atunci când i se infuzează substanța nepotrivită (mai plăcută pe moment decât cea naturală) în măsura nepotrivită (exagerată față de cea naturală).

Am citit recent undeva faptul că Instagramul pentru fete e echivalentul site-urilor pornografice pentru băieți. Am rămas șocat și revoltat, și l-am etichetat pe autor drept un habotnic insolent. Ca deobicei, am analizat mai în profunzime lucrurile, și încet-încet am ajuns la aceeași concluzie, cu nuanțările de rigoare (printre care și faptul că Instagramul poate avea și întrebuințări bune, pe lângă întrebuințarea comparată de autor cu pornografia). E vorba în principal despre o echivalență a pornirilor în funcție de sexe. Deși abordarea clasică și clișeică „băieții vor sex, fetele vor atenție” e una ultra-simplistă și cred că pierde multe din vedere, totuși pornirile naturale nu pot fi negate și nici condamnate. Cei care le condamnă o fac din ignoranță, iar atunci când sexele se luptă între ele, feministele strigând că bărbații sunt niște animale depravate, iar misoginii că femeile sunt niște narcisiste disperate, doar pe baza acestor porniri, se instalează haosul. Creatorul a înzestrat atât bărbatul cât și femeia cu aceste instincte specifice fiecăruia, prezente mai mult sau mai puțin în unul și în celălalt, în funcție de natură, rol și responsabilități, și ca și cu orice creație a Creatorului, Dușmanul a căutat să o corupă și pe aceasta.

Și ca în grădina Eden, șarpele cel vechi vine cu șoapte noi.

„Vei fi ca Dumnezeu.”

Și cum să nu te simți dumnezeu când „ai” la un singur click distanță o mulțime inepuizabilă de femei în cele mai reușite forme, în cele mai perfecte scenarii, care nu îți cunosc cusururile și nu comentează nimic, și de ale căror emoții nu trebuie să ții cont, în comparație cu o singură femeie failibilă și imperfectă, muritoare (spre deosebire de imaginile nemuritoare din pixeli), ale cărei emoții și dorințe trebuie să fie prioritatea ta numărul unu, mai presus de satisfacția ta personală?

Și cum să nu te simți dumnezeiță când ai la un singur share distanță atenția și aprecierea unei mulțimi inepuizabile de băieți în cele mai reușite forme și statuturi, care nu cunosc întunecimile de pe fundul oceanului tău, ci văd doar suprafața apei, netezită de valuri și stânci cu ajutorul filtrelor și al pensulelor digitale, fiind gata să-ți toarne cu pâlnia tone de complimente și măguliri, în comparație cu un singur bărbat failibil și imperfect față de care trebuie să-ți iei un angajament de loialitate pe viață?

Problema mea principală e că avem de-a face cu o discriminare de proporții în ceea ce privește tratamentul acestor vicii distructive, și nu o spun ca să mă plâng, deși e un motiv de plâns, ci o spun ca să trag un semnal de alarmă. Pornografia e văzută în biserici ca ochiul diavolului, fărădelege osândită cu artilerii zgomotoase, așa cum și merită de altfel, pe când adulterul emoțional practicat de majoritatea fetelor cu profiluri de Instagram unde își etalează cu egolatrie fețele și corpurile într-o exasperare titanică după apreciere și înghit cu nesaț toate like-urile și comentariile băieților, această meteahnă pandemică e văzută ca un atu nobil și aplaudat până la usturimea palmelor.

Nu intenționez cu nici un chip să atac sau să „dau cu piatra” în vreo categorie de oameni, ci intenționez să pun reflectorul pe acest viciu periculos, și să chem la discernământ.

Dacă ești fată și postezi o poză cu tine pe Instagram, întreabă-te sincer: de ce o faci? Ce cauți de fapt? Orice facem are un scop, iar postarea de poze nu face excepție. Poate un indiciu care să te ajute ar fi felul în care după orice postare intri pe Instagram tot la 5 minute (în cel mai bun caz, dacă nu mai des) să verifici cu cât a crescut numărul de like-uri, cine ți-a văzut story-ul și cine a reacționat în vreun fel sau altul la etalarea feței/corpului tău. Dacă te regăsești în simptomele astea, atunci și tu, fără nicio îndoială, suferi de această adicție perfidă de atenție și apreciere.

Și cea mai mârșavă formă a acestei adicții e cea învelită în subterfugii sfinte. La ce mă refer? Îți faci un selfie cu chip de îngeraș într-un lan cu floarea soarelui, și îl postezi cu descrierea:

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.” #blesseddaughterofgod #ilovejesus și alte emoji-uri cu îngerași și inimioare albe.

Iată o traducere mai precisă:

„Priviți-mă, exist. Iată cât sunt de frumoasă, am nevoie să-mi iau din nou boost-ul zilnic de dopamină obținut din like-urile voastre, pun și un verset în descriere care n-are nicio treabă cu poza, ca să îmi înconjor demersul cu o aură de evlavie de carton, o Fata Morgana cu aripi de înger.”

Revin la întrebarea „de ce?”, pentru că „mie nu-mi este greu să repet, iar vouă vă e de folos”, atunci când postezi o poză cu fața sau corpul tău pe Instagram, DE CE o faci? Până acum nu am reușit să primesc vreun răspuns clar. Care e adevăratul scop pentru care vrei ca fața ta sau corpul tău să apară acolo, public, în văzul tuturor? Răspunsul e simplu: o dorință acerbă după atenție și validare. Dacă cineva are vreun alt răspuns, îl aștept cu cel mai mare entuziasm.

Și că tot vorbeam de feedback-ul așteptat (like-uri și comentarii de apreciere), acea cocaină trasă pe nas cu puterea unui aspirator, aș avea un mesaj și pentru băieți. Și mesajul începe tot cu un „de ce”.

De ce dai like unei poze cu fața sau corpul unei fete?

Cu siguranță că după demersul ăsta voi fi etichetat ca habotnic și probabil blocat pe rețele de o grămadă de băieți, dar o fac cu asumare. De ce pare atât de absurdă întrebarea mea? Deoarece „toți o fac”. Și dacă toți o fac, după cea mai de vârf retorică, e un lucru bun, nu-i așa? Revenind, să continuăm să disecăm normalități pe care nu le mai discernem deoarece au devenit deja parte integrală din noi, și noi din ele; precum orice lucru are un scop, se aplică aceeași chemare la discernământ și aici: care e scopul unui like pus la poza unei fete cu fața sau corpul ei? Mergând după definiție, like-ul exprimă aprecierea, iar dacă tot vorbim de Instagram, vorbim de mai mult decât un like, vorbim de inimi, simbolul desacralizat al adorării și al iubirii.

Când dai like pozei unei fete, îți exprimi, atât ei personal, cât și public, tuturor celor care îți pot vedea like-ul, aprecierea față de conținutul pozei, și anume aprecierea față de fața sau corpul fetei. Să nu ne amăgim cu texte de genul „ba nu, eu de fapt apreciez opera artistică, capodopera imagistică, amestecul de culori…”. Are americanul o vorbă mai ne-evanghelică: cut that crap out. Fetelor, postați o poză la fel de artistică, cu același amestec de culori și aceleași jocuri de lumini și umbre, dar fără corpul vostru în ea, și veți vedea diferența colosală în numărul de like-uri din partea băieților. Sunt curios care din băieții ăștia atât de curajoși în a-și exprima aprecierile printr-un double-tap ar fi în stare să meargă la aceeași fată când o întâlnesc în supermarket sau în biserică, și să-i declare față în față aprecierea pentru frumusețea ei.

Din cauza asta mă minunez cu atât mai mult de băieții care sunt deja în relație cu o fată și dau inimi și comentarii la pozele altor fete (același tratament se aplică și fetelor care dau like pozelor băieților, ca să fim fairplay). Iată modul jenant în care simbolurile aprecierii și iubirii au fost desacralizate. Iar după ce, ca fată, ești inundată zilnic cu inimi și mesaje din partea a zeci de băieți, nu e de mirare că aprecierile și atenția unui singur băiat (singura atenție și apreciere masculină de acel gen pentru care ai fost creată) îți vor părea monotone, alb-negru, plictisitoare, la fel cum unui băiat care se scufundă zilnic în imagini și videoclipuri pornografice, ideea angajamentului intim față de o singură fată până la moarte i se va părea halucinant de banală și înfiorător de iritantă.

Cu siguranță că viciul dependenței de atenție nu e valabil doar pentru fete, la fel cum cel al dependenței de pornografie nu e valabil doar pentru băieți. Dar am încercat să mă adresez zonelor unde aceste pericole se găsesc mai des la o categorie decât la cealaltă, bazat pe știință și experiență.

Instagramul satisface în dreptul fetelor o căutare firească (și justificată), dar într-o formă coruptă și într-o proporție denaturată, la fel cum pornografia satisface în dreptul băieților o căutare firească (și justificată), dar în aceeași formă coruptă și proporție denaturată. Iar ambele duc la amăgire, dezamăgire și zdrobire spirituală. Ambele vor afecta actualele sau viitoarele relații, căsnicii și familii, deoarece ceea ce în mod natural a fost hotărât de Creator pentru a fi primit și savurat din partea unei singure persoane, acum poate fi primit și savurat din partea tuturor, transformându-te astfel într-o ființă deteriorată, stoarsă de emoții, și care într-un trist deznodământ nu vei mai avea nimic de oferit celui pregătit de Dumnezeu pentru tine, și nici tu nu te vei mai putea bucura de ceea ce acea persoană îți poate oferi.

Deși am pus aici accentul pe latura feminină și pe cerșetoria de atenție și apreciere, am atins un pic și aspectul pornografiei, fără ca acesta să fie subiectul principal al mesajului. Intenționez ca un mesaj viitor publicat cât de curând să se concentreze pe această temă.

În final, aș vrea să nu uităm că Dumnezeu, Creatorul fiecărei inimi, este scârbit de acelea dintre inimi care trăiesc cufundate în mândrie, și orice demers al nostru pentru a hrăni acest foc străin al trufiei, al egolatriei și al adorării de sine e un păcat din cale-afară de periculos. Iată lucruri cu care ne-am obișnuit într-atât încât a le pune sub semnul îndoielii pare un act de o habotnicie și un fundamentalism demne de ucis cu pietre. Și în loc să căutăm cu dor să primim validare din partea Creatorului, o căutăm la oameni, și nu doar că o căutăm, dar alergăm după ea și ne slăvim propriile ființe, împinși de porniri adânci pe care nici măcar nu le mai recunoaștem în noi înșine, deoarece ni se pare o absurditate să le discernem și să întrebăm ceva atât de simplu precum „de ce o fac?”.

O faci pentru gloria lui Dumnezeu?

Fă-o.

O faci pentru gloria ta?

Nu o fă.

Și ce mă glorifică mai mult decât a îmi expune cea mai superficială latură a ființei mele, anume imaginea mea, și a îmi găsi satisfacția în aprecierile la fel de superficiale, atât de departe de iubirea autentică, ale altor indivizi din spatele pixelilor?

„Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului: hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.” (Proverbe 16:5)

„Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:16-17)

Soli Deo Gloria