Cele mai evidențiate elemente dintr-un anunț mediu de seară de închinare (tineret whatever): invitatul și band-ul. Și să nu uităm de atributul “specială” adăugat fiecărei seri de genul, plus deja-clișeul „îți pregătim o surpriză!”.
Ce îi comunică asta tânărului mediu? Consumerism pe pită. Dacă văd acolo că vine Cutare cu C mare (știți voi, influencerii cu 6 cifre la followeri pe Instagram) să vorbească și pe lângă el mai vine și ceva band din top 5 la mine în playlist pe Spotify, altcumva îmi sclipesc ochii. Pe lângă asta, pot alege dacă să vin sau pas, nu? Dacă nu-mi place fața vorbitorului și la muzică vine ceva cor primitiv no-name, mă ridic mai greu din pat.
Mai sunt interesante schemele în care subiectul întâlnirii e undeva micuț și șters, iar în centrul chenarului cu bold și majuscule: *MUZICA: NOT AN IDOL*. Șiretlicurile astea le învățam la marketing digital în facultate.
Penny, știe ce ne place.
„Vii azi la tineret?”
„Nu știu, parcă n-am chef. Cine predică?”
„X. Și vine ABCD să cânte. Cică dau și pizza.”
„Ioi, de ce n-ai zis așa? Mă duc să dau drumu la motor să se încălzească. Da de unde știi? Sigur vin ăștia?”
„Sigur, mai deschide și tu Instagramu.”
Felicitări băieții de la media, campania a decurs cu succes. New level unlocked, plus câteva frunze în plus la coroana din cer.
Doar că apoi ne mirăm că aceași tineri fac 0 prezență la orele de rugăciune, la misiunile de ajutorare, că pleacă la începutul predicii duminica, după ce se termină spectacolul etc. De ce? Păi dacă au fost învățați de mici cu zăhărelul, dacă săptămână de săptămână li s-a injectat subcutanat că vin la casa Domnului să primească surpize, muzică și pizza, să aibă un timp cozy în părtășie cu idolii lor preferați, care-i misterul? Cum ți crești, așa îi ai. Vorba deja veche, cu ce îi pescuiești, cu aia îi ții. Când nu le mai dai zahăr, nu-ți mai vin.
Întreaga lor eclesiologie, noima și ținta adunării la închinarea comună s-a răsturnat cu susul în jos, deoarece vin să consume, și o fac pentru că așa au fost învățați de “liderii”, de mai marii lor. Vino să primești. Și când trebuie să dai, unde ești? De ce nu ești? Felicitări din nou echipelor media din biserici. Dumnezeul la care îi chemați le prăjește receptorii de dopamină, good job aici, dar când vor avea nevoie de el, când vor striga către el, și nu vor primi niciun răspuns, ce le veți spune? Probabil îi veți chema la o nouă seară specială de tineret, un nou influx, un recharge, pentru încă puțină vreme.
„Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna și Mă veţi potrivi? Ei varsă aurul din pungă și cântăresc argintul în cumpănă; tocmesc un argintar să facă un dumnezeu din ele și se închină și îngenunchează înaintea lui. Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămâne și nu se mișcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie.”
(Isaia 46:5-7)
Alexandru Rotariu 