(scurtă pledoarie împotriva apologeticii ignorante)
Mulți cred că tot ce contează în apologetică e faptul că O FACI, și atât. Da, e un act nobil acela de a îți apăra credința cu orice preț, dar oare nu contează și CUM o faci?
Desigur, vorbesc aici despre non-argumente, acele pietre din praștia luptătorului care se dovedesc a fi nimic mai mult decât niște bucățele de noroi umed, care în loc să zboare drept în fruntea inamicului, doborându-l la pământ, se împrăștie în aer de cum părăsesc praștia, și tot ce fac e să îl murdărească pe cel ce le aruncă.
Există mulți creștini (că despre ei vorbim) plini de râvnă care încearcă să își apere poziția în fața ateismului (luăm ca studiu de caz confruntarea creștinism – ateism) cu non-argumente pe care le-au auzit prin te miri ce părți, sau care li s-au năzărit în minte dimineața la o ceașcă de cafea, și care li se par că ar funcționa în combaterea ereziei. Totuși, acele non-argumente denotă un studiu precar (sau absent), ori al poziției proprii, ori a poziției rivale (de cele mai multe ori al poziției rivale), de orice fel ar fi el: biblic, științific sau filosofic.
Voi da în continuare două exemple de astfel de non-argumente, pentru a înțelege mai bine problema. Am auzit cu toții scos la interval clasicul argument anti-evoluție:
„Dacă omul a evoluat din maimuță, atunci de ce mai există maimuțe? Rezultă că omul nu a evoluat din maimuțe.”
FALS
Iată unul dintre non-argumentele aduse împotriva evoluționismului, provenit din lipsa studiului rivalității. Întrebarea în sine dezvăluie câteva neînțelegeri fundamentale cu privire la evoluționism și la modul în care acesta funcționează. În primul rând, evoluționismul nu spune niciunde că oamenii au evoluat din maimuțe. Da, ați auzit bine, dragi creaționiști. Snatch that out of your heads! Evoluționismul nu spune așa ceva. În schimb, el spune că maimuțele și oamenii împărtășesc un strămoș comun din care ambii au evoluat acum aproximativ 25 de milioane de ani. Cum spuneam, totul ține de cunoașterea clară a poziției inamice. Altfel te pomenești atacând inamicul cu arme boante, luptând cu morile de vânt, făcându-te de râs.
Un alt non-argument prezent foarte des prin discursurile creștinilor e cel al distanței dintre Pământ și Soare, cu scopul exprimării dependenței de Dumnezeu în creație.
„Dumnezeu a potrivit totul atât de bine! Pâmântul, în poziția în care se află, e la distanța perfectă de soare. Dacă s-ar apropia cu doar câțiva centimetri de soare, cu toții am fi pârjoliți. Dacă ne-am depărta cu doar câțiva centimetri, cu toții am îngheța.”
FALS
Pâmântul nu are o distanță constantă față de soare. În fiecare secundă, distanța se modifică puțin câte puțin. De ce? Orbita Pământului nu este un cerc perfect. Forma ei e una eliptică. Pe parcursul unui an, Pământul se mută uneori mai aproape de soare și alteori mai departe de soare. Cea mai mare apropiere a Pământului de soare, numită periheliu, vine la începutul lunii ianuarie și e de aproximativ 146 milioane de km. Cea mai mare depărtare a Pământului de Soare are loc la afeliu. Acesta vine la începutul lunii iulie și este de aproximativ 152 milioane de km. Așadar avem o diferență de 6 milioane de km distanță față de soare. Despre care centimetri vorb
Repet, nu am nicio intenție să apăr evoluționismul sau ateismul. Intenția mea e să mă feresc de încercarea destinată eșecului de a îl combate cu non-argumente, încercare care denotă faptul că nici măcar nu m-am sinchisit să trimit spioni în tabăra filisteanului, să îi aflu planurile, să îi găsesc adevăratele slăbiciuni. Altfel, tot ce fac e să arunc o privire de la adăpostul și confortul zidurilor mele și să mă mulțumesc cu contururile vagi, bidimensionale, pe care abia le întrevăd prin ceață și beznă. Nu pot avea pretenția de atac dacă nu cunosc inamicul, dacă armele mele nu au fost pregătite special ca să străpungă armura lui. Există arme mult mai bune, mult mai ascuțite, făurite nu numai pentru armura, ci pentru pieptul, inima și măruntaiele inamicului. Aceste arme au fost trecute prin focul cunoașterii în profunzime, și vin cu o promisiune săpată în fierul lor, și anume aceea de izbândă. Haideți să luptăm, dar să luptăm cu armele potrivite. (menționez, inamicul din analogia mea prefigurează ideologia eretică, nu pe cel care o propagă; scopul nostru nu e să omorâm persoana, ci minciuna)
Desigur, e clar faptul că vorbim aici despre victoria ideologică, la nivel intelectual, rațional, demontarea falsității și ereziei prin argumente valide. Totuși, în final, să nu uităm că scopul nostru e niciun altul decât câștigarea sufletelor celor pierduți. Oricât de ascuțite ar fi armele noastre, singura care va putea străpunge cu adevărat sufletul de piatră al celui pierdut e Sabia Duhului, Cuvântul Viu și Adevărat al lui Dumnezeu.
în voi, dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat, pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.” (1 Petru 3:15,16)
„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)
Soli Deo Gloria
Alexandru Rotariu 